LOGARE UTILIZATORI



Get Adobe Flash player


Prima pagină Lăcaşe de cult
Lăcaşe de cult - Pisania bisericii Imprimare Email
Index articol
Lăcaşe de cult
Pisania bisericii
Biserica parohială
Toate paginile

În pisanie se aminteşte despre un cioban, pe nume Neagoe. Se spune că acest cioban provenea de prin părţile Cărbuneştilor, din ju­deţul Gorj. Era înstărit, căci, după tradiţie, ar fi posedat peste 1.000 de oi. Familia sa era formată dintr-o soţie şi un singur copil, pe care, în anul 1810, o boală nemiloasă îl răpeşte pentru veci din sânul celor dragi. Neagoe Ciobanul, zdrobit de durere, recules, dându-şi seama de nimicia averilor pământeşti şi de deşertăciunea vieţii, se hotărăşte să se lepede de tot ceea ce este pământesc, de toată agoniseala, şi sa­şi consacre toată viaţa şi toată averea zidirii unei biserici.

Astfel, procedează la vânzarea oilor, pe care le dă unui negus­tor grec, pe nume Enache Medelnicerul. Acesta venea în ţară cu băr­cile, pe Dunăre, şi poposea la Bechet, la Bistreţ, cumpărând brânză şi lână pentru negustorie. El cumpără oile lui Neagoe Ciobanul.

Deîndată ce a primit banii, a pornit să procure cărămida nece­sară construirii unei biserici care să fie închinată memoriei fiului său şi a familie sale.

Nu se ştie din ce loc a achiziţionat această cărămidă de di­mensiuni minime şi de o consistenţă care îi permite să înfrunte vea­curile, cu toate asperităţile vremii. Neagoe Ciobanul, ctitorul princi­pal al acestei biserici, nu poate duce la bun sfârşit construcţia, ter­minând sumele financiare şi simţindu-se epuizat sufleteşte.

Atunci intervine în ajutorul său un arendaş al moşiei Cârna, pe nume Năstase Chintescu, şi se apelează şi la concursul consăteni­lor lui Neagoe, care erau însetaţi de a-şi vedea visul împlinit. Năsta­se Chintescu, personal, aduce şi zugravi şi tot el indică modelul zu­grăvelii bisericii.

Biserica este construiră în formă de corabie, însă fără turlă. Probabil că zidarii nu cunoşteau tehnica construirii unei turle sau că preţul construcţiei ar fi depăşit posibilităţile oamenilor şi s-au mul­ţumit s-o zidească fără turlă.

De nepriceperea constructorilor ne putem da seama din modul simplu, lipsit de amănunte arhitectonice al construcţiei, sau s-ar pu­tea ca să se fi conformat unei mode generale în vremea aceea de construcţie a bisericilor căci, mai toate care sunt construite atunci, au aceeaşi formă. Biserici asemănătoare au existat la Măceşii din Vale, la Nedeiţa, un sătuc în Lunca Dunării, la Comoşteni, care este şi astăzi deschisă cultului, şi la Gângiova, în prezent demolată.

Turla de mai târziu a fost ridicată în anul 1860, la stăruinţa lui Gavrilă Diaconeasa, care era nepot şi fiu de preot. Cu acest prilej, s-au făcut reparaţii generale la biserică, stabilindu-se de jur împrejur nişte picioare din cărămidă (contraforţi) care trebuiau să susţină zi­durile Bisericii, ce căpătaseră fisuri în urma cutremurelor ce avuse­seră loc pe parcursul vremii. Turla prezenta caractere gotice, prin formele ogive şi zvelte ale coloanelor de la ferestre. S-a reînnoit şi zugrăveala, după cum se constată din analiza zidurilor care indică zugrăveli suprapuse.

Din mărturiile arhitectului Ion Athanasescu, fost angajat la Sfânta Mitropolie a Olteniei şi bun cercetător al acestor monumente istorice, cu ocazia vizitării bisericii la alcătuirea devizului de repara­ţie, am aflat cum că, la început, această biserica a fost acoperită cu material de baltă (stuf) care, prelucrat şi tratat cu diverse substanţe devenea impermeabil, rezistând multă vreme. Aceasta ar fi fost o practică a vremii, generalizată. Este de presupus că, la data când s-a adăugat turla, s-a schimbat şi acoperişul.

La ultima reparaţie, contraforţii zidiţi împrejur au fost înde­părtaţi, iar tinda bisericii a fost deschisă - înlăturându-se cărămida ce fusese zidită între pilonii din faţă, probabil pentru a feri intrarea de viscole şi ploi torenţiale.

Biserica a suferit mari pagube în decursul timpului. Menţio­năm marele uragan, abătut asupra regiunii noastre în anul 1955, când tot acoperişul de tinichea a zburat în aer, aflându-se bucăţi din acest acoperiş tocmai în malurile Jiului, la depărtare de peste 15 km.

În cel de-al doilea război mondial, cu prilejul staţionării trupe­lor hitleriste pe raza comunei noastre, în trecerea spre Bulgaria, au făcut loc de cantonament în curtea largă a acestei biserici. Cu aceas­tă ocazie, au devastat mobilierul de lemn, uşa principală şi cele de la Sfântul Altar şi alte obiecte, pe care le-au ars, iar din scândura par­doselii au construit un punct de comandă şi observaţie strategic, în punctul Petrimanu.

Multă vreme a fost apoi lăsată în stare de ruină. Neglijată cu de­săvârşire, bătută de vânturi şi ploi, şi zăpadă, biserica a rezistat totuşi prin zidurile ei tari precum cremenea şi construcţia bine consolidată.

În anul 1926, marele istoric Nicolae Iorga vizitează comuna şi biserica, declarând-o drept monument istoric pentru valoarea ei do­cumentară şi construcţia atât de puternică. A trebuit ca, mai târziu cu mulţi ani, să se ia măsuri, prin grija şi atenţia preotului Nicolae Iliescu, pentru reconsiderarea acestui monument.

Sigur că la această biserică, ce aparţinea locuitorilor care lu­crau pe moşia mănăstirii Arnota, participau la sfintele slujbe şi cei­lalţi locuitori, din mahalaua de pe moşia Brâncovenilor. Ei formau, în mod practic, un singur sat, dar despărţiţi prin administraţia stăpâ­nilor diferiţi.

În anul 1880, biserica este din nou supusă restaurării, sub pastoraţia preotului Gheorghe Stoenescu, şi apoi zugrăvită, lucrările fiind finalizate în 1882. în privinţa construirii contraforţilor, unele mărturii afirmă că acum s-au zidit şi nu în 1860, când a fost adăuga­tă turla, căci în anul 1880 s-a produs un cutremur.